Puncte cheie în alegerea unui display interactiv pentru educație/învățământ

Postat de Data: martie 24, 2023
  • Diagonala: minimum 65”, unghi de vizibilitate 178 de grade;
  • Tip display: 4K UHD, anti-glare, luminozitate minimum 350 cd;
  • Touchscreen în 20 de puncte cu cel puțin 2 stylus incluse;
  • Funcții: browser, prezentare wireless de pe orice dispozitiv, capturi de ecran adnotate;
  • Boxe integrate;
  • Sistem de operare preinstalat, cel mult o versiune în urmă față de ultima lansată, cu suport tehnic oferit de producător pentru o perioadă de cel puțin 4 ani, respectiv un ciclu de învățământ, care să asigure compatibilitatea cu sistemele de operare existente/utilizate în unitatea de învățământ.

Orice display interactiv care bifează toate cerințele de mai sus poate fi utilizat în învățământul preuniversitar, conform ordinului ministrului  educației nr. 3.497/2022 pentru aprobarea standardelor de echipare a unităților de învățământ preuniversitar cu echipamente tehnologice, cu toate completările ulterioare.

Pornind de la aceste specificații, oferta de display-uri interactive este generoasă, fiind multe variante din care puteți alege.  Însă, având în vedere că display-urile interactive vor deservi  actul educațional, este extrem de important ca acestea să fie dedicate învățământului.

Vă recomandăm să evaluați și să cântăriți opțiunile, luând în calcul și alte criterii în plus față de preț.

Cum evaluați dacă un display interactiv este dedicat învățământului?

1. Acordați atenție producătorului

  • Portofoliul său de produse: sunt acestea dezvoltate pentru educație sau sunt dezvoltate pentru toate domeniile (mediul de afaceri, de exemplu) și s-ar potrivi cumva și în educație? Un display interactiv dezvoltat pentru mediul de afaceri nu va avea toate funcționalitățile necesare în educație. Faptul că are tehnologie touch, permite adnotări și conectarea wireless a echipamentelor nu îl definește ca fiind un produs destinat învățământului. Citiți toate specificațiile și ce se oferă împreună cu display-ul. Ideal este să alegeți un display interactiv care vă ofertă software educațional pentru crearea de lecții digitale.
  • Implicarea în domeniul educației: este o companie cu experiență și know-how în dezvoltarea de produse pentru educație? Este recunoscută la nivel mondial? Dezvoltă display-uri împreună cu cadrele didactice și ține cont de părerea acestora? Investește în cercetarea și dezvoltarea produselor astfel încât display-urile interactive să răspundă nevoilor din mediul de învățământ? Ce spun profesorii despre respectivul producător și produsele dezvoltate de acesta.
  • Suportul oferit: are producătorul un departament dedicat de suport care să vă răspundă la eventuale întrebări legate de produsul achiziționat?

2. Ce include produsul, suplimentar față de display-ul interactiv?

Citiți cu atenția fișa de specificații a produsului și ce include acesta.

  • Software educațional: include sau nu software educațional pentru crearea de lecții digitale? Care sunt condițiile de utilizare a software-ului – este inclus în preț sau se plătește abonament/licență suplimentară? Este software-ul educațional validat de comunitatea de profesori?
  • Platformă online de predare-evaluare: producătorii de display-uri interactive pentru educație au dezvoltate astfel de platforme. Sunt acestea incluse în preț, sunt gratuite sau se plătește abonament?
  • Platformă de training pentru învățarea utilizării display-ului și a software-ului educațional: are producătorul o astfel de platformă pe care să o pună la dispoziție cadrelor didactice?
  • Conectica inclusă în produs: dincolo de cablul de alimentare, ce alte accesorii sunt incluse, spre exemplu cablul HDMI? Cu cât mai puține accesorii incluse, cu atât veți avea costuri suplimentare ulterioare achiziției.
  • Garanția oferită: cu cât perioada de garanție pe care producătorul o oferă este mai mare, cu atât mai bine.

3. Specificațiile tehnice ale display-ului

În fișa tehnică a produsului veți regăsi specificații referitoare la display, interactivitate, computing (sistem de operare, procesor, memorie internă și memorie RAM), audio și conectivitate. Vă recomandăm să citiți aceste specificații și să acordați atenție următoarelor caracteristici:

DISPLAY

  • bonded glass: dacă un display are această caracteristică, experiența de scriere pe display va fi foarte fidelă cu cea a scrisului pe hârtie.
  • diminuare lumină albastră: un display care are această caracteristică va fi mai puțin obositor ochiului.
  • tip sticlă: este recomandat să fie anti-reflex, rezistentă la căldură.

INTERACTIVITATE

  • puncte de atingere: veți regăsi diferite valori, cea mai des întâlnită fiind 20 puncte de atingere. Asta înseamnă că veți putea scrie în același timp pe display cu 20 de degete. Există display-uri cu 40 puncte de atingere. Oare veți putea folosi vreodată? Veți scoate în același timp la tablă 40 de copii care să scrie cu câte un deget fiecare sau 20 de copii care să scrie cu câte 2 degete fiecare?
  • timp de răspuns: această caracteristică este foarte relevantă. Cu cât valoarea este mai mică, cu atât decalajul între momentul scrierii și cel al apariției scrisului va fi mai mic.

COMPUTING

  • CPU și GPU: aceste caracteristici fac referire la procesorul display-ului inetractiv. La fel ca în cazul computerelor și a laptopurilor, puterea de procesare a display-ului este foarte importantă. Cu cât procesorul este mai performant, cu atât nu veți avea blocaje sau întârzieri în lucra pe display.
  • RAM: cu cât memoria RAM este mai mare, cu atât mai bine, reflectându-se în rapiditatea cu care accesați fișiere, documente, aplicații etc.
  • Memorie internă: definește spațiul de stocare pe care îl aveți la dispoziție pentru a salva în display fișiere, pentru a instala aplicații etc. Mai mare înseamnă mai mult spațiu de stocare.

CONECTIVITATE

  • HDMI In: vă permite conectarea prin HDMI a laptopurilor
  • HDMI Out: vă permite să conectați un videorproiector, spre exemplu, și să proiectați ceea ce lucrați pe display
  • USB Touch: vă asigură interactivitatea cu conținutul de pe dispozitivul conectat direct de pe display
  • LAN In (RJ45): vă asigură conectarea display-ului la rețeua de internet prin cablu de internet
  • Wi-Fi: vă asigură posibilitatea de a monta un modul wi-fi prin care să conectați display-ul la rețeaua wireless. Este preferat ca modulul wi-fi să fie inclus în prețul display-ului.
Mersi sus