Start ONG – sursă de finanțare pentru proiecte în educație

Postat de Data: martie 2, 2021

Pe 1 martie 2021 s-a relansat Start ONG, cel mai simplificat mecanism de finanțare dedicat ONG-urilor mici și instituțiilor neguvernamentale din România, finanțat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Ediția Start ONG din 2021 are un buget de 500.000 eur, finanțarea acordându-se pentru dezvoltarea și implementarea de proiecte comunitare în domeniile educație, sănătate, social, mediu și cultură.

Programul Start ONG oferă finanțări ONG-urilor mici sau recent înființate, din întreaga țară, instituțiilor publice din sfere precum educația (grădinițe, școli, licee) și cu rol social (cantine, centre pentru persoane vârstnice și copii), dar și grupurilor informale. Acestea pot obține finanțări de până la 10.000 de euro fiecare.

Primul apel al ediției din 2021 a fost lansat în 1 martie 2021, începând cu ora 09:00. Programul se desfășoară pe durata a 10 luni, iar proiectele propuse pentru finanțare trebuie înscrise pe platforma www.startong.ro, începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice.

În fiecare lună, organizațiile pot aplica pentru unul dintre cele 3 praguri de finanțare:
1️⃣ pragul I, cu o valoare de până la 1.000 de euro;
2️⃣ pragul II, cu o valoare cuprinsă între 1.000 și 5.000 de euro;
3️⃣ pragul III, cu o valoare cuprinsă între 5.000 și 10.000 de euro.

Algoritmul de evaluare a proiectelor urmează principiul primul aplicant – primul evaluat.

Scopul principal al programului este acela de a încuraja organizațiile non-guvernamentale, grupuri informale/de inițiativă și instituțiile să dezvolte și să implementeze proiecte de responsabilitate socială, în domeniile menționate, care să ducă la dezvoltarea comunităților din care acestea fac parte.

Pot aplica în cadrul programului:

  • ONG-uri/fundații
  • instituții publice* (unități de învățământ preuniversitar publice – grădinițe, școli și licee/colegii, centre de copii/bătrâni și cantine sociale publice) care au personalitate juridică proprie
  • grupuri informale/de inițiativă.

*Instituții publice de specialitate cu personalitate juridică, având servicii de interes general în domeniile aferente proiectului. Nu pot aplica instituțiile publice administrative.

Toate proiectele finanțate vor putea fi implementate în intervalul aprilie – decembrie 2021.

Descărcați regulamentul

Pentru fiecare domeniu în parte, aplicantului îi sunt sugerate următoarele tipuri de proiecte ce au fost denumite subdomenii/umbrelă ce va trebui ales de către acesta la completarea aplicației. Subdomeniile umbrelă pentru domeniul educației sunt:

1. Start: Școli digitalizate pentru viitor! – umbrelă ce reunește toate proiectele care au ca obiectiv digitalizarea educației, finanțare pentru achiziția de tablete, traininguri facilitare educație online etc.;

2. Start: Școli sigure și echipate pentru viitor! – umbrelă ce reunește toate proiectele care au ca obiectiv creșterea siguranței elevilor în școli și accesul la echipamentele necesare desfășurării actului de învățare în condiții optime;

3. Start: Reamenajare curtea școlii! – umbrelă ce reunește toate proiectele care își propun să reamenejeze curțile școlilor și să le transforme în spații atractive și relaxante de învățare;

4. Start: Prevenirea abandonului școlar! – umbrelă ce reunește toate proiectele care au ca obiectiv prevenirea abandonului școlar prin oferirea de suport copiilor care sunt la limita promovării cursurilor;

5. Start: Acces la educație pentru toți copiii! – umbrelă ce reunește toate proiectele care au ca obiectiv dezvoltarea de proiecte de tip after-school, meditații sau sprijin material pentru copiii ce aparțin grupurilor defavorizate pentru sprijinirea acestora a avea acces la educație etc.

6. Start: Îmbogățire programa școlară! – umbrelă ce reunește toate proiectele care au ca obiectiv dezvoltarea de resurse complementare celor care sunt oferite de învățământul asigurat de stat, care ar crește calitatea procesului educațional, dezvoltarea competențelor, abilităților și calificărilor elevilor;

7. Start: Competențe cadre didactice! – umbrelă ce reunește toate proiectele ce oferă prin diferite mijloace suport cadrelor didactive de a-și îmbunătăți competențele profesionale;

8. Start: Educație non-formală! – umbrelă ce reunește toate proiectele complementare, extracurriculare pentru elevi și tineri constând în metode de educație non-formală (training-uri, workshopuri etc.);

9. Start: Inovație în educație! – umbrelă ce reunește toate proiectele ce aduc inovație în domeniul educație;

10. Alte tipuri de proiecte ce aparțin domeniului.

În cadrul programului vor exista trei praguri de finanțare, după cum urmează:

Pragul nr. 1: proiecte în valoare maximă de 1.000 euro

  • Vor exista 10 (zece) apeluri de proiect în perioada martie – decembrie 2021.
  • Valoarea totală a finanțărilor acordate pentru pragul nr.1: 60.000 euro.
  • Valoarea lunară a plafonului disponibil: 6.000 euro.
  • Număr minim de proiecte finanțate lunar: 6.
  • Fiecare proiect încadrat în acest prag trebuie să aibă perioada de desfășurare de minim o lună.
  • Proiectele pot fi desfășurate în perioada aprilie – decembrie 2021.

Pragul nr. 2: proiecte cu o valoare cuprinsă între 1.000 și 5.000 euro

  • Vor exista 8 (opt) apeluri de proiect în perioada martie – octombrie 2021.
  • Valoarea totală a finanțărilor acordate pentru pragul nr.2: 240.000 euro.
  • Valoarea lunară a plafonului disponibil: 30.000 euro.
  • Număr minim de proiecte finanțate lunar: 6.
  • Fiecare proiect încadrat în acest prag, trebuie să aibă perioada de desfășurare de minim două luni.
  • Proiectele pot fi desfășurate în perioada aprilie – decembrie 2021.

Pragul nr. 3: proiecte cu o valoare cuprinsă între 5.000 și 10.000 euro

  • Vor exista 8 (opt) apeluri de proiect în perioada martie – octombrie 2021 .
  • Valoarea totală a finanțărilor acordate pentru pragul nr.3: 200.000 euro.
  • Valoarea lunară a plafonului disponibil: 25.000 euro.
  • Număr minim de proiecte finanțate lunar: 2.
  • Fiecare proiect încadrat în acest prag, trebuie să aibă perioadă de desfășurare de minim două luni.
  • Proiectele pot fi desfășurate în perioada aprilie – decembrie 2021.

Instituțiile publice (unități de învățământ preuniversitar, centre de copii/bătrâni, cantine sociale publice) pot aplica în cadrul programului pentru primul și al doilea pilon.

Grupurile informale/de inițiativă pot aplica în cadrul programului la primul pilon.

Vă încurajăm să vă înscrieți proiectele la Start ONG. Echipa Nextclass vă stă la dispoziție în realizarea soluției de educație digitală necesară proiectelor educaționale eligibile în Start ONG.

 

Mersi sus