Soluții de educație digitală și învățământ interactiv – Forumul Educației

Postat de Data: mai 15, 2023

Pe 5-6 mai, în cadrul expoziției Forumului Educației am oferit soluții de educație digitală și învățământ interactiv, prezentând echipamente moderne care să susțină și să amplifice activitatea de creare de conținut digital.

La Forumul Educației de la Chișinău, specialiștii noștri au oferit consultanța și suportul necesar în dezvoltarea proiectelor de dotare a școlilor cu tehnologie modernă.

În cadrul Sesiunii nr. 2 Leadershipul învățării la nivelul școlii. Predare și învățare pentru dezvoltarea competențelor: cheie, specifice disciplinei. Școala care învață, am prezentat laboratorul fonetic digital fabricat în România pentru învățarea limbilor străine – ProLang, realizat prin departamentul propriu de cercetare-dezvoltare, noua versiune a laboratorului a obținut, în 2017, premiul de excelență CNIV pentru implementarea și promovarea tehnologiilor moderne în educație și cercetare.

În contextul actual, în care educația online și hibridă devin din ce în ce mai comune, soluțiile oferite de Quartz Matrix pot aduce un plus de valoare și eficiență în procesul de învățare.

Participarea la Forumul Educației a fost o oportunitate excelentă de a împărtăși experiențele și soluțiile inovatoare cu participanții la eveniment.

Acest lucru ar putea duce la crearea unor parteneriate și colaborări cu instituțiile de învățământ superior și alți profesioniști din domeniul educației din România și Republica Moldova, care să ajute la dezvoltarea și îmbunătățirea procesului de învățare.

Mersi sus